--

Proiectarea unui sistem termic solar – generalităţi (1 din 10)

Despre proiectarea sistemelor solare termice

Una dintre cele mai frumoase zile în orice companie de sisteme solare termice cu integrare este atunci când se semnează contractul pentru un proiect comercial de mare anvergură. Personalul primeşte vestea că echipa de vânzări a încheiat afacerea după luni de muncă asiduă. Instalatorii ştiu că vor fi ocupaţi cu un proiect nou. Departamentul de marketing începe să se gândească la modalităţi de promovare a sistemului termic solar. Departamentul de contabilitate pregăteşte graficul valoric şi alte documente de facturare. După ce şi-au îndeplinit rolul în cadrul procesului, echipa de vânzări transmite proiectul mai departe echipei de proiectare, a cărei sarcină este de a transforma promisiunile şi planurile în realitate. În acest articol, ne îndreptăm atenţia spre o etapă iniţială a procesului: trecerea de la contractul semnat la proiectul final al sistemului termic solar.

Etapă din proiectarea şi realizarea unui sistem termic solar

Etapă din proiectarea şi realizarea unui sistem termic solar

În momentul în care contractul semnat ajunge pe biroul proiectantului, începe numărătoarea inversă. Este momentul să se pornească activitatea, să se verifice conceptele iniţiale pentru sistemul termic solar şi să se realizeze un proiect cuprinzător şi cizelat care va reprezenta baza unei instalări de succes. Proiectele bune înseamnă clienţi fericiţi şi sisteme stabile care funcţionează şi au performanţele promise. Proiectele necorespunzătoare înseamnă sisteme care nu funcţionează corect, care ridică îndoieli asupra eficienţei tehnologiei solare termice. Mai mult decât orice altă parte a procesului de construcţie a sistemelor solare termice, proiectul este esenţial în succesul companiei de sisteme solare termice, dar şi al industriei de sisteme de energie solară termică.

Prezentare generală a procesului de proiectare al sistemului solar termic

Nu există doar un singur mod corect sau mai bun de a realiza procesul de proiectare. Modul în care se desfăşoară un proiect depinde de obiectivele stabilite, precum estetica vs. producţia sau realizarea unui anumit procent din utilizarea totală a energiei solare. Cel pentru care se proiectează – o echipă internă cu experienţă în instalare sau, poate, un contractant instalator nefamiliarizat cu tehnologia solară termică – este un alt factor care influenţează procesul. Acest articol se bazează pe experienţa noastră în proiectarea sistemelor solare termice comerciale. Alţi integratori, alte societăţi de activităţi tehnice sau de arhitectură, societăţi HVAC şi producătorii de echipamente solare au propriile procese de proiectare care pot fi la fel de eficiente.

Obiectivul proiectantului este de a realiza un sistem durabil, care să satisfacă nevoile activităţii clientului şi care să genereze profit companiei de sisteme solare termice. Clienţii aşteaptă să primească sisteme fiabile, sigure care să reziste în timp şi să ajute, în loc să împiedice, desfăşurarea activităţii de afaceri. Un proiect bun reprezintă baza unui sistem solid care este acceptat de cei care îl utilizează şi care permite proprietarului sistemului sau persoanelor interesate să se remarce ca individ sau indivizi care au luat o decizie înţeleaptă de a investi în sistemul solar termic. Proiectanţii trebuie să prevină percepţia clienţilor şi a publicului general că investiţia într-un sistem solar termic nu este o decizie înţeleaptă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (25 votes cast)
Proiectarea unui sistem termic solar – generalităţi (1 din 10), 5.0 out of 5 based on 25 ratings