--

Proiectarea unui sistem termic solar – cantitatea de apă necesară (7 din 10)

Analiza cantităţii de apă caldă

Etapă din proiectarea şi realizarea unui sistem termic solar

Etapă din proiectarea şi realizarea unui sistem termic solar

Cantitatea de apă caldă are un efect major asupra dimensionării sistemului solar termic, asupra performanţei şi valorii pe termen lung a acestuia. Ocazional, pe piaţa industrială şi comercială, există date amănunţite despre cantitate pentru sistemul care va fi asistat de sistemul solar termic. Din experienţa noastră, totuşi, clienţii au foarte rar o imagine exactă 100% despre cât de multă apă caldă este utilizată de fiecare echipament. Pentru clădiri cu cantitatea necunoscută, proiectantul poate aproape întotdeauna stabili o valoare aproximativă pentru cantitate prin strângerea de informaţii de la client şi aplicarea diferitelor reguli empirice bazate pe tipul clădirii şi al sistemului. În etapele iniţiale, revizuiţi orice informaţii existente despre cantitate şi evaluaţi dacă echipamentul de măsurare este necesar.

Mai multe informaţii despre cantitate pot fi deseori obţinute de la angajaţi şi de la personalul de întreţinere. De exemplu, puteţi ruga un director al hotelului sau restaurantului să calculeze cantităţile pentru spălătorie sau maşina de spălat într-o anumită zi. Aceste rezultate furnizează doar o parte din imaginea completă, dar pot ajuta la dimensionarea sistemului solar termic. Asiguraţi-vă că efectuaţi simulări de funcţionare pe măsură ce se strâng noile informaţii. Pentru majoritatea proiectelor, performanţa nu se modifică mai mult de 10% indiferent de sens, dar acest lucru nu este general valabil. Dacă faceţi estimări, este bine să vă referiţi la graficele ASHRAE pentru a vedea dacă planurile dvs. intră în modelul obişnuit de utilizare pentru acel tip de sistem de încălzire sau locaţie.

Dacă estimările cu privire la cantitate sunt realizate în timpul etapei de proiectare, este important să se clarifice clientului faptul că estimaţi cantitatea x şi că acel x este o estimare educată. Dimensiunea sistemului solar termic, producţia de energie şi economiile financiare sunt bazate pe această cantitate specificată. În cazul în care clienţii nu sunt mulţumiţi de aceasta, pot dori să achite o taxă suplimentară pentru a avea şi un sistem de monitorizare instalat.

Contoritarea utilizării apei calde

Folosirea regulilor empirice şi a datelor furnizate de clienţi pentru a stabili o cantitate aproximativă de apă caldă poate fi eficientă şi reprezintă o practică obişnuită acceptată în industria sistemelor solare termice, deoarece sistemele individuale de încălzire cu apă şi cele tehnice sunt rareori contorizate. Contorizarea, totuşi, este singura variantă prin care se poate indica cu precizie cantitatea exactă.

Dacă s-a decis contorizarea cantităţii ca un pas iniţial în procesul de proiectare, aveţi la dispoziţie o serie de instrumente: contoare de apă, contoare de gaz natural, contoare BTU, contoare de debit ultrasonice şi înregistratoare, de exemplu. Deseori în clădirile sau locaţiile comerciale mai vechi în care cantitatea este complet necunoscută sau imposibil de stabilit, proiectanţii de sisteme solare termice pot alege să determine cantitatea cu ajutorul acestor instrumente. Programele de subvenţii, precum programul de Iniţiativă solară termică din California (CSI-T), pot de asemenea necesita contorizarea anumitor instalaţii, precum sistemele termice foarte mari sau acelea care depăşesc numărul de galoane stabilit conform parametrilor zilnici. În majoritatea clădirilor comerciale, în ultimii 5 ani, sistemele şi piesele echipamentului care generează sau consumă energie sunt deseori contorizate. În trecut, sistemele solare termice nu au beneficiat de foarte multă atenţie, dar, în prezent, clienţii doresc contorizarea sistemele după instalare pentru a cuantifica valoarea acestora.

Dacă s-a stabilit necesitatea contorizării după semnarea contractului, proiectantul are următoarele opţiuni:

– Să solicite clientului plata unui contor permanent de apa sau gaz natural.
– Să solicite clientului plata unui contor permanent BTU. Acestea sunt foarte scumpe, dar oferă citirile cele mai precise.
– Să împrumute clientului un contor ultrasonic. Aceste unităţi pot costa mii de dolari.
– Să împrumute clientului un contor BTU cu un contor ultrasonic de debit. Şi acestea sunt foarte scumpe.

De multe ori, contoarele trebuie localizate în zone nesigure, astfel că trebuie să procedaţi cu atenţie. Problema cu împrumutarea unui singur contor de calitate scump este că proiectantul are de obicei nevoie de o lună de date de măsurare şi trebuie să contorizeze mai multe locaţii în acelaşi timp.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (26 votes cast)
Proiectarea unui sistem termic solar – cantitatea de apă necesară (7 din 10), 5.0 out of 5 based on 26 ratings